ARGUMENT – scurtă descriere
Programul a fost iniţiat în ideea unui schimb de experienţă la nivel de clase şi diriginţii lor. Acţiunea va avea o multitudine de efecte pozitive în plan instructiv – educativ, prin paleta faţetelor de colaborare: muncă, joc, concursuri, competiţii, expozitii, vizite şi excursii. Parteneriatul educaţional devine o prioritate în dezvoltarea educaţiei româneşti orientând copiii într-un univers informaţional dinamic şi diversificat; este o experienţă pozitivă pentru toţi cei implicaţi, pentru că îşi împărtăşesc preocupările colegilor şi modul de lucru dintr-un alt tip de învăţământ; în realizarea obiectivelor se folosesc metode şi intrumente de lucru clasice şi moderne, fac schimb de informaţii, creează resurse de învăţare pentru alţi colegi. Elevii care participă în cadrul proiectului vor lucra în echipe, se vor prezenta descriind obiceiurile, interesele, familia, mediul şcolar, oraşul în care locuiesc. Vor schimba idei, opinii, imagini folosind mijloacele IT (creare de blog, prezentări PowerPoint…), rebusuri, puzzle.
DURATA
Ianuarie 2008 – Februarie 2009
SCOP
- cunoaşterea reciprocă a elevilor din cele trei şcoli;
- efectuarea unor concursuri interdisciplinare ocazionale;
- cunoaşterea realităţilor din cele două judeţe în vederea înţelegerii corecte a geografiei şi istoriei locale;
- familiarizarea elevilor cu mijloacele IT;
- participarea la manifestări cultural – artistice dedicate unor date aniversare;
- stimularea copiilor în realizarea unor produse competitive, de efect;
- stabilirea unor prietenii reale, cu urmări favorabile în formarea personalităţilor;
- formarea unei imagini favorabile celor trei şcoli, conform cu situaţia reală, cu rezultatele obţinute
ACTIVITĂŢI:
Ianuarie 2008 - PROMOVAREA PROIECTULUI - construirea blogului echipelor
Februarie 2008 - Realizarea prezentărilor PowerPoint ale copiilor (pt. ei înşişi şi pt. şcoală)
Martie 2008 - 8 MARTIE - Felicitări dedicate mamei
Aprilie 2008 - Prezentarea oraşului (PowerPoint) şi postarea pe blog de fotografii şi articole despre oraş
Iunie 2008 -1 IUNIE - ZIUA COPILULUI« Cel mai bun prieten » – expoziţie de desene; Carnaval
Octombrie 2008 - Civilizaţie şi cultură -prezentare şi rezolvare de rebusuri şi puzzle
Decembrie 2008 - “In aşteptarea lui Moş Crăciun”; Concurs – Cea mai frumoasă scrisoare
Februarie 2009 -EVALUAREA REZULTATELOR
Finalităţi: a) Realizarea unui album (CD) cu aspecte din cadrul activităţilor.
b) Realizarea blogului
duminică, 20 ianuarie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu